A venit toamna!

Si uite ca incet-incet toamna si-a facut “aparitia” si s-a “instalat” confortabil pe plaiurile mioritice. Astazi, 23 septembrie 2014, ziua va fi egala cu noaptea, insa incepand de maine ziua va incepe sa piarda “batalia” cu noaptea pana in momentul solstitiului de iarna cand noaptea va castiga detasat.

Toamna astronomica si-a intrat in drepturi nu doar “oficial”, ci si faptic, in frumoasa si incetosata noastra capitala.

Nu au trecut nici 48 de ore de cand pantalonii scurti erau “la ei acasa”, de cand tricourile (cu mesaje “inteligente”winking asteptau sa fie “scoase la plimbare”.

Azi ne putem bucura doar de caldura linistitoare a hanoracului cu guler inalt, de un ceai fierbinte facut din menta cu putina miere si de caldura nesanatoasa oferita de un aer conditionat cu siguranta necuratat in ultimii ani.

Sunt convins ca pe langa vremea mohorata de afara in starea mentala a multor oameni s-a instalat deja un sentiment de neliniste, de frustrare si suparare.

Sa nu uitam totusi ca vremea este schimbatoare si trecatoare, asa ca vom mai simti anul acesta caldura razelor de soare, vom mai scapa de hainele groase si ne vom mai bucura de o toamna placuta.

Dupa cum bine stim toamna se numara bobocii, toamna sunt recoltate “bogatiile” pamantului si tot toamna aparatele fotografice raman “pironite” in fata multitudinii coloristice.

Pentru fiecare persoana anotimpurile inseamna ceva diferit, in functie de propria personalitate si de propriile experiente.

Copilarind la tara inca imi amintesc cu claritate lanurile de grau si porumb, mirosul spicelor coapte, agitatia starnita de masinariile de recoltat, praful, sudoarea, cantecele si descantecele, intreaga experienta campeneasca pe care nu vreau sa o “stirbesc” acum in cateva randuri.

Sunt curios ce inseamna toamna pentru voi si ce veti face astazi pentru a uita de ploaia de afara si pentru a va face ziua mai frumoasa?