Cateva ganduri, despre psihicul nostru, despre viata in general

Rareori imi scriu aici adevaratele ganduri. Alea de care-ti e frica pana si sa le asterni pe hartie. Sa le zicem cele mai ascunse temeri carora iti e frica sa le dai glas. Daca devin realitate!?

Uneori insa, blogul poate fi si un fel de psiholog si poate reprezenta o buna metoda de a scapa de demoni. De a-ti elibera frustrarile.

Psihicul: o jucarie pe care trebuie sa stim sa o manevram

In ultimii ani, cam 7, de cand ma confrunt cu o boala care nu este autoimuna dar se comporta ca atare, am realizat cat de important este psihicul.

Daca esti cu moralul la pamant, orice ti se va parea o anormalitate, o cruzime, colosal, extravagant. In caz contrar, poti sa depasesti cu usurinta si cele mai chinuitoare dureri.

Dar ce faci cu psihicul atunci cand te-ai saturat? Cum reusesti sa te motivezi?

Ma gandeam la celebrele sinucideri din randul vedetelor, pentru ca astea sunt cele mai cunoscute. Cei din exterior ii judeca.

“Pai lui/ei ce ii mai lipsea? Avea de toate! Putea trai viata pe care noi doar o visam!”

Cat de fericiti suntem tine strict de noi!

Da, asa este! Puteau! Dar psihicul lor nu putea. Daca mai erau si bolnavi, daca mai erau si sub influenta drogurilor, alcoolului sau depresiei. Atunci nu mai aveau nicio sansa.

Cand ajungi in momente si situatii de acest gen, totul depinde doar de cat de puternic iti e psihicul. Si apoi pe cine ai aproape.

Daca esti singur si nu ai niciun “sprijin” emotional, esti pierdut. Daca ai pe cineva, mai ai o sansa. Te mai agati de idee ca lui/ei/lor le vei distruge viata.

Psihicul e tot ce avem si ce putem controla in viata asta. Calitatea vietii noastre depinde strict de el. De cat de puternic este. De cat de multe stie, isi doreste si constientizeaza.

Cat de mult ne putem lupta cu el, vom afla si invata pe parcurs. Zi de zi.