Cum poate desertul sa devina teren arabil?!

“Made in China” este probabil cea mai intalnita expresie din ultimii ani, ultimul deceniu.

Daca sunteti curiosi si vreti sa intelegeti ce inseamna asta, incercati sa cautati unde au fost fabricate obiectele din jurul vostru, incepand cu hainele si terminand cu celebrul cutit din bucatarie.

Aproape tot ceea ce cumparam este fabricat de catre chinezi, calitatea depinzand de brandul sub care este vandut produsul respectiv.

Cum putem transforma desertul in teren arabil?

La nivel mondial, desertul incepe sa se extinda foarte mult (mult prea mult), motiv pentru care in data de 15 septembrie a avut loc “United Nations Convention to Combat Desertification” (UNCCD).

Au participat reprezentanti din 100 de tari din intreaga lume, chinezii impresionand prin tehnologia care reuseste sa transforme desertul in sol arabil.

Tehnologia a fost dezvoltata de catre cercetatorii de la Universitatea Chongqing Jiaotong si consta intr-o pasta speciala. Aceasta pasta este formata dintr-o substanta extrasa din membranele celulare vegetale, care atunci cand este amestecata cu nisipul poate retine apa, oxigenul si nutrientii.

In orasul Ordos (din desertul Gobi – in nordul Chinei), chinezii au reusit sa transforme solul desertic intr-unul arabil care poate sustine vegetatie si culturi.

Desertificarea nu va mai fi o problema de interes mondial

Tot cu ajutorul acestei tehnologii, in zonele in care de obicei nu crestea aproape nimic din cauza temperaturilor ridicate si a lipsei ploilor, au fost crescute culturi.

Peste 200 de hectare de nisip s-au transformat in teren arabil in doar jumatate de an, acesta putand sustine culturi de porumb, sorg (o cereala pentru paine), floarea soarelui si rosii. Reimpadurirea desertului este de asemenea o parte importanta a acestui proiect.

In anii urmatori chinezii sunt convinsi ca vor reusi sa transforme inca 13000 hectare de desert in teren arabil. Costurile cu aceasta metoda nu sunt foarte mari, in comparatie cu beneficiile aduse.

sursa imaginii: http://bit.ly/2htX3qp