Prin acest inel se leaga robii lui Dumnezeu

Pe sistemul: “vreau si eu daca pana si Ion are!” gadget-urile au reusit sa se “instaleze” cu succes si pe piata tehnologica din tara noastra. Chiar daca nu toata lumea care le achizitioneaza le si utilizeaza corespunzator, gadget-urile au inceput sa devina din ce in ce mai cautate.

Imi amintesc un articol amuzant (pentru mine), insa din pacate real, in care se preciza faptul ca exista un numar foarte mare (nu mai retin exact cifra) de utilizatori de smartphone-uri care nu folosesc o conexiune la internet.

O fi el telefon inteligent, dar daca doar faci poze, asculti muzica (in mod obligatoriu pe strada, dar fara sa folosesti casti!) si efectuezi sau primesti apeluri, atunci clar esti roman! Daca pana acum ceasurile inteligente (Smartwatch) au facut furori in universul dispozitivelor “din viitor”, in continuare este randul inelelor inteligente (Smarty Ring) sa cucereasca toate frontierele.

Realizat din otel inoxidabil, avand o latime de 13 mm, un display LED, o conectivitate de tip Bluetooth 4.0 si o aplicatie de smartphone, Smarty Ring se va transforma intr-un dispozitiv frumos si eficient. Acesta se va putea conecta la un smartphone si va deveni fie display suplimentar pentru acesta, fie telecomanda.

Daca imi las imaginatia bolnava sa “zburde pe campii” pot vizualiza chiar si o cerere in casatorie folosindu-se un astfel de dispozitiv. Sa speram ca tipa are semnal si ca primeste la timp mesajul sau sa speram ca nu o suna prin videocall si afla “detalii” din categoria “te doare capul”.

Dar pana in momentul in care acest inel inteligent va aparea pe piata mai avem ceva de asteptat, pana atunci ne rezumam la dispozitivele “rudimentare” existente si la inelele din aur sau argint (optional cu pietre pretioase pentru ca lacrimile sa fie “de crocodil”). Voi ce parere aveti despre toate aceste inovatii din domeniul tehnologiei avansate?