Sa ai cunostinte poate fi ceva util, indiferent de domeniu.

Nu stiu daca si voi simtiti asta, dar este foarte important sa ai cunostinte, relatii. In orice domeniu, dar astazi vreau sa scriu despre cel medical.

Stiu ca la varsta mea ar trebui sa scriu despre orice altceva decat despre a fi bolnav, dar aici am experienta si pot impartasi cu voi.

Poate candva, cuiva, ii va folosi aceasta informatie. Nu ca sa ii schimbe viata, ci doar ca sa zica “asa e” sau “sunt si altii ca si mine”.

Nu-mi place sa vorbesc despre boala pentru ca incerc sa nu ma gandesc la asta prea mult. Cu toate ca imi afecteaza viata zilnica.

Cateva cunostinte nu strica

Cand te trezesti “in floarea vietii” cu o boala care te poate chiar omori la un moment dat, nu constientizezi gravitatea situatiei.

Pentru ca esti tanar, puternic, totul este inca o “joaca de copil” pentru tine. Anii trec, noptile si zilele prin spitale, durerile, restrictiile, tratamentele, toate incep sa se resimta.

Corpul iti slabeste si cel mai rau incepe sa te lase psihicul. Nu mai ai increderea aia ca nimic nu te doboara cand unele crize par a fi atat de rele incat moartea ti se pare o scapare.

Si te gandesti ca altii la 25 de ani fac copii, in timp ce tu te lupti cu o boala in care de fapt propriul corp se lupta cu el.

E greu, nu e usor. Ce am invatat in cei 7 ani este ca e foarte important pe cine cunosti. Daca as fi stiut de la inceput un medic bun, sa am un tratament corect, sa nu stau ani de zile cu tratamente gresite ar fi fost altfel, probabil.

Oamenii pe care ii cunosti pot fi importanti

Tratament corect pentru mine, la asta ma refeream, pentru ca nu exista pentru toti acelasi tratament.

Este important sa stii pe cineva intr-un spital pentru ca poate fi mai simplu totul. Nu ma refer la pile, ci la un medic pe care sa iti permiti sa-l intrebi ceva ce nu ai inteles.

Care sa iti explice ce ai si ce ar trebui sa faci. Cand este vorba de sanatatea ta este important sa te implici si sa ai un medic dornic sa te ajute.

Iar daca cunosti pe cineva care iti poate recomanda un medic bun, este ceva ce iti poate schimba viata.